Panelurile sunt produse de umbrire moderne, din fasii late de material textil, specifice spatiilor mari, cu suprafete vitrate generoase.
Aspectul lor este pus in valoare la maxim daca sunt montate din tavan pana in podea, pe toata lungimea peretelui ce contine ferestrele.
Panelurile pot avea un dublu rol, atat cel de umbrire atunci cand sunt montate la ferestre, cat si de compartimentare interioara intre zonele cu functiuni diferite dintr-o camera.
Atunci cand panelurile sunt desfacute, au aspectul unui intreg perete din material textil, facandu-le usor de integrat in amenajarile interioare.
De ce ai alege paneluri ?
- Sunt produse de umbrire deosebit de originale si de moderne;
- Se preteaza la spatii mari;
- Au functie dubla, de umbrire sau de compartimentare;
- Sunt usor de manevrat si de intretinut ;
● DESCRIERE
Panelurile sunt compuse dintr-o garnisa de aluminiu din care atarna si culiseaza mai multe fasii de material textil cu latimi mari, variabile.
Atunci cand sunt desfacute, fasiile textile ocupa toata lungimea garnisei, acoperind fereastra iar cand sunt pliate, fasiile de material textil se suprapun unele peste altele, eliberand fereastra.
● TIPURI
Dupa numarul de cai de rulare ale garnisei, panelurile pot fi cu 2, 3, 4 sau 5 cai de rulare in care culiseaza fasiile din material textil.
Fasiile de material textil pot avea latimi diferite. Astfel, daca dorim sa acoperim o lungime mai mare de suprafata vitrata vom folosi o garnisa cu mai multe cai de rulare si implicit fasii de material textil cu latimi mai mari.
● ACTIONARE
Panelurile pot fi actionate:
–manual, prin intermediul unui snur care culiseaza fasiile de material textil prin calea de rulare.
Adunarea fasiilor poate fi configurata in mai multe moduri, dupa dorinta, ca de exemplu adunare la o margine a panelului, adunare tip cortina la cele doua margini, etc.
–electric, cu ajutorul unui motor electric actionat de la o telecomanda.
● MONTARE
Montarea panelului consta in fixarea garnisei pe tavan cu ajutorul unor suruburi cu dibluri de plastic.
Dupa fixarea garnisei, se aplica fasiile de material textil pe sistemul de culisare, cu ajutorul benzilor tip „velcro”.
● INTRETINERE
Materialul textil fiind impregnat antistatic, face ca praful sa nu se depuna in profunzime, astfel ca indepartarea lui este foarte usoara, cu ajutorul unei perii sau a unui pamatuf electrostatic.
Dupa desprafuire, fasiile de material textil se pot sterge cu un burete umed sau daca e nevoie se pot desprinde de pe sistemul de culisare si se pot spala cu multa grija, in apa cu temperatura de maxim 40˚C, evitandu-se sifonarea materialului.
Uscarea se face in pozitia lor normala, fixate inapoi pe sistemul de culisare.
Nu necesita calcare.
● PALETAR
Materialul fasiilor este din import, disponibil in mai multe tipuri de texturi, fiecare tip avand mai multe culori.